So… here i am again. 
Here i am si nu mai plec. Promit! 
Mi-am resuscitat blogul. Vizual, momentan. De azi voi schimba si continutul lui. Trecutul nu ma mai reprezinta.
____________________________
In urma cu doua zile ii scriam Uanei un mail cu subjectul “Vara asta am sa ma indragostesc…”. De aici si titlul.
”Mi-e dor de mare. Imi place la mare pentru ca esti curat tot timpul.” Imi place la mare pentru ca esti liber. Mult mai liber decat intr-un Bucuresti cenusiu, plin de rautate si incins de canicula ultimelor zile de iulie. Mi-e dor sa stau la soare , sa imi simt pielea incinsa si sa nu ma intorc pe partea cealalta. Mi-e dor de picaturile reci de apa care se scurg de pe trupurile care trec pe deasupra mea cand stau la soare. Mi-e dor de trupurile arse de soare care ies zgribulite din apa sarata. Mi-e dor de linistea de dimineata si de fosnetul valurilor care se sparg la tarm. Mi-e dor de mirosul de alge si peste. Mi-e dor de sciocile care imi inteapa talpile. Mi-e dor de adierea rece a marii din fiecare dimineata. Mi-e dor de vantul care imi ciufuleste parul. Mi-e dor de gogosile pe care le mancam in aproape fiecare dimineata. Mi-e dor de Vama Veche. Mi-e dor de iubirile de o saptamana pe care le tii minte toata viata.
Mi-e dor de tot ce inteleg eu prin “mare”.
Imi amintesc de prima vacanta la mare fara parintii mei. Era la sfarsitul clasei a IX-a. A fost atat de fain, incat si acum cand imi amintesc zambesc usor. Aveam 15 ani. Acum am 20 si s-au schimbat multe. Nu va mai fi la fel. In fiecare vara e altfel. Daca ar fi la fel nu ne-am mai intoarce in fiecare an cu sufletul plin de vise.
Peste trei zile voi ajunge la mare. Poate mai plina de sperante si cu sufletul mai strans ca oricand. Si chiar nu stiu la ce sa ma astept. Am luat-o si pe Sis, desi de fiecare data imi promit ca va fi ultima. Poate a mai crescut de vara trecuta. Poate … ca vara asta nu imi mai promit ca va fi ultima cand o iau cu mine …
